Auth. Electr. J. Nielsen – Documentarea timpului alocat prestării serviciului | Ecofleet

Auth. Electr. J. Nielsen – Documentarea timpului alocat prestării serviciului

Cerinţa:

„Am fi dorit să documentăm timpul petrecut la diferiți clienți, fiindcă am întâlnit deja clienți care nu înțelegeau de ce a fost facturată o jumătate de oră sau o oră întreagă de muncă. Reacția lor a fost: „Am stat aici numai o clipă.”
Ne-am bucurat că datorită Ecofleetului a devenit documentabil timpul consacrat unei munci, precum și kilometrajul. Suntem la fel de mulțumiți de noul sistem Ecofleet de monitorizare a vehiculelor.”

Rezultate:

„Sistemul de management al flotei și sistemul mobil pe care le-am achiziționat ne-au reîntors banii cheltuiți deja prin faptul că clienții plătesc fără a protesta, fiindcă suntem în stare să le arătăm când a pornit tehnicianul la adresa clientului, când a ajuns și când a terminat lucrul.
O altă caracteristică utilă este faptul că vedem pe hartă unde se află tehnicienii, ceea ce ne permite să găsim oricând tehnicianul cel mai aproape pentru o sarcină nouă neprevăzută.”

Realizare:

„La început, am avut o problemă pentru că sistemul propunea un parcurs nou de fiecare dată când vehiculul se oprea la semaforul roșu. Am aflat că este vorba de o eroare de configurare, iar serviciul de asistență a Ecofleetului ne-a permis s-o corectăm repede.”
 

Avantaje:

  • Documentarea fiabilă a timpului de service.
  • Îmbunătățirea serviciilor și a decontării.
  • Poziția angajaților este ușor de vizualizat.
  • Solicitările de către clienți pot fi satisfăcute mai rapid.
  • O economie de timp pentru angajați.
  • Mai puțină administrare la orice nivel.
     

„Costurile pe kilometru s-au micșorat, iar sistemul ajută în administrare. Dar cel mai important este că și nivelul de satisfacție al clienților noștri a crescut. Ecofleet este un instrument excelent pentru activitățile noastre de afaceri zi de zi.

- J. Nielsen, Auth. Electr. J. Nielsen
 

Vă interesează Ecofleet? Contactaţi-ne!